ȘAHUL ÎN CETATE, INTRODUCERE (FĂRĂ K9)

  Șahul, sportul minții, beneficiază de o iubire necondiționată din partea mea. Din păcate a intrat și el în “recesiune”. Pentru a respecta de fapt adevărul, el decade încet dar sigur după evenimentele din 1989. Practic, după 1989 au dispărut toate asociațiile de șah din oraș, și implicit concursurile. Iubirea față de acest sport este mare însă, și deși condițiile sunt vitrege, cei “atinși” de el îl practică în continuare. Pe unde pot. Până la începutul iernii recent încheiate principalul loc de întâlnire a iubitorilor acestui sport nobil era în parcul de la “Dunărea”. Acoperit cu o cupolă dotată cu lumini care se aprindeau seara, parcul atrăgea ca un magnet iubitorii acestui sport. De bine de rău cupola te ferea de ploaie  și-ți dădea posibilitatea să joci până în noapte târziu. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să mă prindă zorile în parc. Vara binențeles. Că iarna era mai greu. Până în această iarnă când condițiile din parc deveneau extrem de vitrege, an de an șahul lua practic pauză pe timpul lunilor de iarnă. Oricât de împătimit ai fi, jocul propriu zis devine imposibil la temperaturi scăzute. În această iarnă însă, am beneficiat de condițiile excelente oferite de un iubitor de șah care este proprietarul unui bar. “Club 70” este denumirea barului condus de domnul Hogea Efendi, căruia îi mulțumesc pe această cale pentru condițiile oferite celor ce iubesc acest sport. 8 mese de șah cu piese superbe din plastic, 4 ceasuri de șah, o sală mare, spațioasă, toalete, un televizor mare pe perete, curățenie,căldură, tot ce-și poate dori un jucător de șah. Este de la sine înțeles că ne-am mutat pe timpul iernii în acest “cuibușor de nebunii”. Și chiar dacă iarna s-a terminat, am rămas în continuare să jucăm la “Club 70”. În primul rând condițiile sunt superioare celor din parc. Exemplu concludent: cupola parcului s-a dărâmat sub greutatea zăpezii astă iarnă, pe timpul ninsorilor abundente, nemaiexistând practic nici o fereală împotriva ploii, plus că odată cu lăsarea întunericului nu mai poți juca nimic, nemaifiind evident nici lumină. În al doilea rând (la fel de important) nici ambianța de la bar nu se compară cu cea din parc. La “Club 70” se joacă doar șah, în parc se joacă la grămadă și șah, și table, și rummy, și cărți. Ceea ce poate fi deranjant în anumite condiții pentru un jucător de șah. Așa că practic, aproape seară de seară, grupul nostru de împătimiți în ale șahului ne întâlnim de la ora 5 după amiaza la bar: Florin, Costi junior, Sabin, Andrei, nea Jean, nea Mihai, Iulică, Vlăduț ( responsabil cu umorul) și cu mine-Costi senior ( numele noastre nu au nici o importanță, toți suntem “bașbujuci”, citiți eventual“Bașbujucul” Florin, “Bașbujucul” Sabin, etc).Este adevărat că nea Jean și nea Mihai vin mai rar, cam de două-trei ori pe săptămână, ei fiind la o vârstă la care se aplică dictonul: “mai răruț e mai drăguț”. Restul venim însă zilnic. Mda. Cam atât în acest articol, care are rolul de a vă familiariza cu decorul în care se va petrece acțiunea din articolele pe care le voi scrie în continuare.

P.S.: Având în vedere că iarna s-a terminat cam de multișor iar alegerile locale se apropie cu repeziciune, sunt curios cât timp va mai trece până se va reface cupola din parc. Recunosc, toată strada  Crișan arată acum superb, dar , pentru a fi perfectă, cupola trebuie refăcută. Și sunt sigur că va fi refăcută. Chiar vă propun o  întrebare: cât timp credeți că va trece până se va reface cupola? Eu cred că de “Zilele Severinului” avem cupola refăcută.